Iasmin Latovlevici a vorbit despre experiențele sale din perioada 2010-2015, când a jucat pentru echipa „roș-albastră” și a câștigat șapte trofee alături de club, inclusiv trei titluri de campion al României.
Iasmin Latovlevici i-a făcut portretul omului de afaceri
Latovlevici a recunoscut că nu a avut foarte multe interacțiuni directe cu Becali, dar a fost impresionat de comportamentul acestuia în puținele ocazii în care au discutat.
Fundașul lateral ce avea să părăsească campionatul României pentru aventuri la cluburi din Turcia, inclusiv Galataray(2017-2018), a sugerat că percepția publicului despre latifundiarul din Pipera ar putea să nu fie întotdeauna corectă.
”Nu am avut așa multe (n.r. tangențe cu Gigi Becali), este un om deosebit. Oamenii care nu îl cunosc, își fac impresie despre el doar de la TV. Dar este un om bun care își vede de interes și de binele echipei lui”, a spus Latovlevici, potrivit Digi Sport.
În cei cinci ani petrecuți la FCSB, Latovlevici a jucat 177 de meciuri, a marcat 12 goluri și a oferit 11 pase decisive.
Fostul internațional român, cu 12 selecții la națională, și-a început cariera profesionistă în 2005, când avea să semneze cu CFR Timișoara.
„Lato” a debutat pentru formația patronată de Gigi Becali într-un meci împotriva Universității Cluj, terminat cu scorul de 1-2, pe 25 iulie 2010.