Un accident teribil s-a consumat, marți seara, pe DN 7, pe raza localității Mătăsaru. O căruță a fost spulberată de o autoutilitară, iar în urma impactului o persoană și-a pierdut viața.
„În jurul orei 18.57 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Mătăsaru, unde au fost implicate o autoutilitară și un vehicul cu tracțiune animală.
La fața locului, o persoană se afla în stop cardio-respirator, iar echipajul SAJ a efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a transmis ISU Dâmbovița.
Traficul în zona accidentului a fost blocat pe ambele sensuri. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările accidentului rutier.
Zona accidentului este asigurată de pompierii Detașamentului Găești, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.