Radio Stil Romania
Salutare, mă numesc Lila și vreau să vă povestesc ceva ce mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Eram căsătorită de ani de zile cu Dylan, un om dedicat muncii sale. Încă de la început, am fost de acord să rămân acasă și să mă ocup de toate aspectele pe care el nu avea timp să le gestioneze. Îmi plăcea să-l susțin, dar treptat, prezența lui în viața mea s-a subțiat până aproape de dispariție. Își prelungea programul la birou și petrecea nopțile departe. Casa noastră era mai mult o cameră de hotel pentru el.
Într-o seară, în timp ce așteptam cina să se răcească pe masă, am avut o discuție tensionată la telefon.
„Dylan, când ai de gând să te întorci acasă? Ai promis că azi ajungi la timp,” i-am spus, încercând să-mi stăpânesc frustrarea.
„Lila, ți-am spus că am mult de lucru. Nu pot promite nimic,” a răspuns el sec. Apoi a închis rapid, fără alte explicații.
De atunci, gândurile mele au început să-mi fie bântuite de întrebări. Cum ajunsesem aici? Mă simțeam prizoniera unei vieți pe care nu o mai înțelegeam. A doua zi, am decis că nu mai pot continua așa. Am aplicat pentru câteva joburi și, cu o doză de ironie a sorții, am fost acceptată la compania lui Dylan. Fără să-i spun nimic, am decis să văd cu ochii mei ce se întâmplă.
Când am pășit pentru prima dată în clădirea unde lucra, inima îmi bătea sălbatic. Încercam să îmi maschez neliniștea sub o mască de profesionalism. Am fost întâmpinată de Sue, o femeie cu un zâmbet cald, care părea să fie mereu în temă cu tot ce mișca.
„Bună, Lila! Ești nouă, nu-i așa? Hai să te conduc la biroul tău,” mi-a spus ea prietenoasă.
„Mulțumesc, Sue,” am răspuns, încercând să par cât mai naturală.
„Interesant… Carter, ai același nume ca Dylan. Coincidență sau?” a continuat ea, zâmbind în timp ce aranja niște dosare.
Am încercat să glumesc: „Ei bine, poate suntem… apropiați.” Dar Sue a râs doar pe jumătate, apoi și-a schimbat expresia.
„Nu, nu poate fi… soția lui a murit acum un an. Toată lumea l-a compătimit,” a spus, vocea ei devenind serioasă.
Am simțit cum aerul mi se oprește în gât. Am simțit că trebuie să ies de acolo. „Îmi pare rău, am nevoie de câteva minute de liniște,” i-am spus, iar Sue mi-a dat un zâmbet plin de înțelegere. M-am retras la baie și am lăsat lacrimile să curgă liber. Cum era posibil?
În zilele următoare, am început să descopăr adevărul. Dylan avea o viață dublă, ascunzându-se sub o mască impecabilă. Am observat întâlnirile lui frecvente cu Rachel, șefa lui. Mi-am dat seama că era mai mult decât o relație profesională. Într-o zi, i-am surprins împreună, râzând și ținându-se de mână în fața colegilor.
„Ce naiba faci?” i-am spus, furioasă, în timp ce l-am prins pe hol.
„Lila?! Ce cauți aici?” a răspuns el, surprins, dar vocea lui era mai mult iritată decât vinovată.
„Lucrez aici acum. Se pare că există multe lucruri pe care nu le știu despre tine,” am spus, privindu-l fix în ochi.
El a tăcut câteva secunde, apoi a răspuns rece: „Nu ești binevenită aici.”
Cu fiecare zi, am descoperit tot mai multe despre minciunile sale. Totul a culminat în ziua în care compania a organizat o ședință pentru a prezenta noul CEO. Înainte de a începe, am știut că era momentul să-l confrunt.
„Aș dori să spun ceva,” am spus, ridicându-mă în picioare. Sala s-a întors spre mine, privindu-mă cu curiozitate. „Credeți în fantome? Pentru că aparent, una este printre voi. Eu sunt soția lui Dylan, femeia despre care ați auzit că a murit.”
„Ce prostii spui?” a strigat Dylan, ridicându-se brusc.
CEO-ul l-a oprit cu un gest calm al mâinii. „Lasă-o să continue.”
Am povestit totul. Privirile colegilor s-au schimbat de la mirare la dezgust. În fața întregii săli, Dylan a încercat să se justifice, dar totul era în zadar. Rachel și-a retras mâna de pe a lui, fără un cuvânt. Tot ce aveam nevoie era ca adevărul să iasă la iveală. M-am simțit eliberată, știind că rușinea lui nu mai era povara mea.
În timp ce Dylan era escortat afară, am plecat cu capul sus, conștientă că fiecare pas era începutul unei vieți noi pentru mine.
