Celebrul actor Florin Zamfirescu a făcut o predicție-șoc despre turul al-II-lea al alegerilor prezidențiale unde îl vede câștigător detașat pe Călin Georgescu.
Florin Zamfirescu, unul dintre cei mai fermi susținători ai lui Călin Georgescu, a anunțat că dorește o întâlnire personală cu candidatul independent care a obținut primul loc în alegerile din 24 noiembrie. Actorul intenționează să-i adreseze o cerere pe care o consideră crucială, mai ales în contextul rezultatelor care au surprins întreaga națiune. Zamfirescu vrea să clarifice o problemă pe care o vede esențială pentru viitorul politic al țării, având în vedere impactul acestor rezultate la nivel național.
Florin Zamfirescu a declarat că va sprijini candidatul Călin Georgescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie 2024, prin votul său, cu scopul de a-l ajuta să ajungă la Palatul Cotroceni. Actorul este ferm convins că Georgescu reprezintă soluția pentru a proteja România de un posibil conflict cu Rusia. Conform celor spuse de actor, susținerea acestui candidat este esențială pentru securitatea țării.
„Adevărata Revoluție nu a avut loc pe 22 decembrie 1989, ci pe 24 noiembrie 2024, când poporul român a arătat că nu mai vrea să stea în genunchi și că nu este un popor „moluscă” sau condamnat.
Călin Georgescu, dacă va veni la putere, ne va feri de războiul cu rușii. Este un om deștept – l-am cunoscut. El susține să avem relații bune cu toți vecinii. Vorbește despre tradiție și normalitate, dar, în ochii unora, aceste valori au ajuns să fie considerate defecte. În schimb, devine vizibilă o candidată aflată pe locul doi, care propagă o lipsă de normalitate.
Sincer vă spun: astăzi m-aș îmbăta de bucurie, dar nu am voie să beau, și oricum nu am băut nici în trecut. M-aș duce la femei, dar a trecut vremea. De bucurie, aș face ce nu obișnuiesc să fac.
Se întreabă românii: de ce nu apare acum Călin Georgescu să vorbească? Stați puțin! O să apară. Să treacă acest „clocot” și va ieși în față. Poporul român nu mai stă în poziția ghiocelului. S-a săturat, urlă! I s-a spus să nu iasă în stradă, că nu are voie, și să vorbească prin vot. A votat! Poftim! Românii au hotărât prin vot”, a spus Florin Zamfirescu, pentru fanatik.ro.
Florin Zamfirescu a continuat să își exprime opiniile cu privire la alegerile prezidențiale și a afirmat că, în cazul unei dezbateri între Călin Georgescu și Marcel Ciolacu, acesta din urmă, poreclit de actor „covrigarul”, ar fi ieșit înfrânt în fața candidatului independent. Zamfirescu consideră că Georgescu, fost membru al Clubului de la Roma, ar fi avut un avantaj clar în fața liderului PSD, subliniind astfel diferențele dintre cei doi din punct de vedere al viziunii și capacității de a conduce.
„Acum ni se spune că românii nu au votat bine, iar Europa se răscoală împotriva noastră. De ce? Pentru că s-a mers pe ideea lui Iohannis să nu mai fie confruntări directe? Dacă Călin Georgescu ar fi avut o dezbatere cu „covrigarul” (Marcel Ciolacu), l-ar fi făcut praf. Se întreabă lumea ce este TikTok? Este o platformă formată din oameni, care a ajuns la oameni”, a mai declarat Florin Zamfirescu pentru aceeași sursă.
Florin Zamfirescu a făcut o predicție fermă pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, exprimându-și convingerea că Elena Lasconi, care l-a depășit pe candidatul PSD în ultimele zile ale campaniei, va fi înfrântă de Călin Georgescu. Actorul este categoric în opinia sa că Georgescu va ieși învingător în fața candidatei susținute de social-democrați, având în vedere diferențele de viziune și susținerea sa din partea alegătorilor.
„În turul 2, Călin Georgescu va ieși cu 70% din voturi. Nu că ar avea șanse – Călin Georgescu este deja președintele României, în urma acestei revoluții de catifea. Nu a țipat, nu a înjurat. A fost elegant, a vorbit, iar oamenii l-au urmat.
Așadar, dacă ceva nu merge bine în fruntea țării, schimbăm conducătorii. Cât despre partide și alegerile parlamentare: nu uitați câte partide mici există. Partidul doamnei Șoșoacă și cel al domnului Simion și-au arătat susținerea pentru Călin Georgescu. Mai există Alianța Național Creștină. Le-am citit programul și am regăsit acolo toate ideologiile mele.
Le-am spus: „Acestea sunt ideile mele!”. Acest partid îl va susține pe Călin Georgescu, după ce l-a sprijinit pe Cristian Diaconescu. Sincer, nu înțeleg de ce domnul Diaconescu, un om impecabil, nu a înregistrat un rezultat mai bun. Sper însă ca domnul Călin Georgescu să îl implice în viitor”, a completat Florin Zamfirescu predicția-șoc despre turul al-II-lea al alegerilor prezidențiale.
Președintele te CĂLIN GEORGESCU…VOTEZ.
Doamne ajuta pe Calin Georgescu ,sa avem pe cineva cu capul pe umeri, v-am votat de Călin și o să vă susțin așa cum pot,că orice român care vrea o Românie libera
Felicitari dl Zamfirescu, tara are nevoie de un conducator cum este dl Călin Georgescu!! Este singurul care ar pune România pe țară pe picioare după ce 35 de ani a fost vândută fără scrupule!! Doamne ajuta!!