
Apar noi detalii cu privire la moartea suspectă a pacientului de la Spitalul Bagdasar, în urma căreia sunt audiați doi medici. Ce s-a întâmplat, de fapt
Ies la iveală detalii despre bărbatul care a murit la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Capitală. A reușit să-și salveze fetița de 10 ani dintr-o explozie, însă arsurile sale i-au fost fatale. În urma acestui caz, procurorii au efectuat percheziții în cadrul unității medicale și doi medici, suspectați că nu i-au oferit îngrijirile corespunzătoare, sunt audiați.
Ce s-a întâmplat cu bărbatul înainte de moarte
Totul a început în urma unei explozii, la începutul lunii august. Bărbatul și-a salvat fiica de 10 ani, însă a suferit arsuri grave. Inițial, a ajuns la spitalul din Craiova, însă a fost transferat la Spitalul Bagdasar și internat în Unitatea Funcțională de Arși. Procurorii arată că medicii nici nu au observat că acesta avea arsuri pe spate, conform observatornews.ro.
Mai mult decât atât, s-ar fi însemnat fals în actele medicale, cum că pacientului i s-au schimbat tratamentele și bandajele. În acest context, bărbatul a murit, iar doi medici sunt suspectați că l-ar fi neglijat. În aceeași explozie a fost rănită și soția sa, care, la fel, a murit. Fetița de zece ani, care e și ea internată în continuare la spitalul Grigore Alexandrescu, a rămas orfană.
„Ţipa la fată unde e copilul, unde e copilul și fata a răspuns cât de puternică a fost sunt aici tati, sunt aici!!!! Când au intrat aici dezastru erau ei, erau din cap până în picioare. E ars din cap până în picioare, e dezastru ca după război. Ei sunt intubaţi amândoi și el și ea nu știu dacă mai scapă oamenii ăștia. Să aştepte să se trezească din coma asta indusă”, a declarat mătuşa bărbatului, conform sursei citate.
Percheziții la Spitalul Bagdasar-Arseni
Procurorii au anunțat în urmă cu o zi că au efectuat percheziții în cadrul unității medicale. De asemenea, ei au emis un mandat de aducere pe numele celor doi medici.
„Activitățile efectuate vizează lămurirea circumstanțelor în care a survenit decesul unui pacient internat în Unitatea Funcțională de Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” în data de 31.08.2025, existând indicii că pacientul nu a beneficiat de îngrijirile medicale corespunzătoare specifice”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Radio Stil Romania