
Mobilizare de forțe, luni, într-un bloc din Caracal. Aici s-ar fi sesizat un miros puternic de gaze. De teama unei tragedii similare celei din Capitală, aproximativ 60 de persoane au fost evacuate.
S-a dat alerta, luni, în Caracal! Aproape 60 de persoane dintr-un bloc situat în orașul din județul Olt au fost evacuate, în urma unei sesizări că se simte miros de gaze pe casa scării. Autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a elimina total riscul unei tragedii similare celei din Capitală.
Update. Locatarii au stat toată noaptea în frig. Verificările întârzie, deși s-a raportat miros de gaze
Locatarii au stat toată noaptea în frig, după ce alimentarea cu gaze a fost sistată pentru trei scări. Nemulțumirea este și mai mare pentru că, potrivit locatarilor, fiecare apartament trebuie să plătească aproximativ 500 de lei pentru verificări, iar pentru conducta principală costul ajunge la 1.500 de lei. Oamenii spun că nu este corect ca aceste cheltuieli să fie suportate din propriul buzunar și cer sprijinul autorităților.
Deocamdată, sursa scurgerii de gaze nu a fost identificată. Alimentarea rămâne oprită, iar apartamentele nu au căldură. Locatarii sunt convinși că problema nu va fi rezolvată în curând, fiindcă nici până la ora transmiterii acestei știri firma care face verificări nu a ajuns la fața locului, deși reprezentanții acesteia au promis că se vor duce chiar de dimineață, conform Digi24.ro.
Aproape 60 de persoane evacuate dintr-un alt bloc din România: s-ar fi raportat miros de gaze
În cursul serii de luni, 20 octombrie, locatarii unui bloc din Caracal au reclamat faptul că au simțit miros de gaze. Date fiind ultimele evenimente, oamenii s-au panicat și au anunțat rapid autoritățile. S-a intervenit rapid și 59 de persoane, din trei scări de bloc, au fost evacuate preventiv. O altă persoană, imobilizată la pat, a fost evacuată de salvatori și preluată de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.
În scurt timp, la fața locului au ajuns echipaje din cadrul Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere, o autospecială CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear), un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție.
”La fața locului se află echipaje ale operatorilor de gaze și electricitate, care au întrerupt alimentarea cu gaze și energie electrică a imobilului. În acest moment, echipajele operatorului de gaze și echipajul CBRN verifică fiecare apartament, astfel încât să nu existe acumulări de gaze, în vederea punerii în funcțiune a instalației electrice”, au transmis, la orele serii, reprezentanții ISU Olt.
Ce s-a raportat în urma măsurătorilor efectuate cu echipamentele operatorului de gaze
În paralel, la blocul unde s-a raportat incidentul au ajuns și echipaje ale operatorilor de gaze și electricitate. Acestea au întrerup alimentarea cu gaze și energie electrică a imobilului.
Imediat, echipajele de pompieri au recurs la ventilarea celor trei scări de bloc. Concomitent, echipajele operatorului de gaze și echipajul CBRN au verificat fiecare apartament, astfel încât să nu existe acumulări de gaze, în vederea punerii în funcțiune a instalației electrice.
Din fericire, totul s-a dovedit a fost o simplă alarmă. Asta pentru că, în urma măsurătorilor efectuate cu echipamentele operatorului de gaze și ale echipajului CBRN, nu au fost identificate scurgeri de gaze. În final, alimentarea cu energie electrică a celor trei scări de bloc a fost reluată. Oamenii au putut să revină în imobile.
Radio Stil Romania