Dani Mocanu și fratele său ajung în țară. Când aterizează în România cei doi condamnați și unde vor fi încarcerați

Frații Dani Mocanu și Ionuț Nando Mocanu urmează să fie aduși în România pentru a-și ispăși pedepsele cu închisoarea, după condamnările definitive în dosarul de tentativă de omor. Află când ar putea ajunge în țară.

Frații Dani Mocanu și Ionuț Nando Mocanu, condamnați definitiv la pedepse cu executare, urmează să fie aduși în România. Sursele oficiale indică faptul că transferul ar putea avea loc în curând, iar cei doi vor fi preluați imediat de autorități pentru a-și ispăși pedepsele stabilite de instanță.

Frații Dani Mocanu, aduși în România. Momentul în care ar putea ajunge în țară cei doi condamnați

FANATIK a aflat o informație de ultimă oră despre frații Mocanu. Potrivit unor surse din cadrul instituțiilor implicate, aceștia ar putea fi aduși în România chiar în cursul zilei de vineri 20 martie, dacă nu intervin schimbări de ultim moment din partea autorităților italiene. Conform datelor obținute, procedurile de transfer sunt deja în desfășurare, iar scenariul cel mai probabil indică faptul că frații Mocanu vor ajunge în țară în decursul acestei zile. Sursele FANATIK susțin că aceștia au fost anterior în arest la domiciliu, după condamnare, iar ulterior au fost demarate toate formalitățile necesare pentru aducerea lor în România.

„Din informațiile pe care le avem acum, astăzi ar putea fi aduși în țară. Au fost arestați la domiciliu în Italia, fiind condamnați în România. Apoi s-au făcut demersurile necesare și în decursul zilei ar trebui să ajungă în România. Cam astea sunt datele la momentul ăsta. Dacă nu apare altceva din partea italiană. Așteptăm să se clarifice toate detaliile”, au dezvăluit surse judiciare, pentru FANATIK.

Manelistul și fratele său vor ajunge direct în detenție după aterizarea în România. Ce spun sursele despre transfer și încarcerare

Odată ce vor ajunge pe teritoriul României, pe Aeroportul Otopeni, frații Mocanu nu vor rămâne în libertate. Sursele oficiale afirmă că aceștia vor fi preluați imediat de autorități și transferați într-un centru de detenție, cel mai probabil la Penitenciarul Rahova. În scurt timp, Administrația Națională a Penitenciarelor va decide exact unitatea în care își vor ispăși pedeapsa. Situația rămâne însă dinamică, autoritățile așteptând confirmarea finală din partea Italiei pentru ca transferul să fie dus la capăt fără impedimente. „Vor merge către o unitate de detenție imediat ce vor ateriza în România. Cel mai probabil la ANP, ei fiind condamnați, în ANP o să-și ispășească pedeapsa. Care va fi apoi locația pentru întreaga perioadă de încarcerare, ANP-ul va decide”, a mai precizat oficialul.

Cum au fugit în Italia Dani Mocanu și Nando

Frații Dani Mocanu (33 de ani) și Ionuț Nando Mocanu (35 de ani) au de executat pedepse cu închisoarea, după ce au fost condamnați definitiv la finalul anului 2025. Sentința a fost pronunțată pe 6 noiembrie 2025 de Curtea de Apel Brașov, în dosarul în care cei doi au fost judecați pentru fapte de o violență extremă. Decizia instanței vine după un proces început în urma incidentului petrecut în 2022, într-o benzinărie din Pitești, unde frații Mocanu au fost implicați într-un conflict care a degenerat.

Potrivit probelor administrate în dosar, aceștia au agresat un bărbat folosind obiecte contondente, loviturile fiind direcționate în special către zona capului. Deși victima a supraviețuit, leziunile suferite au fost deosebit de grave, aspect care a cântărit decisiv în încadrarea juridică a faptelor ca tentativă de omor, alături de infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Ce pedepse îi așteaptă în România

Prin hotărârea definitivă, judecătorii au dispus pedepse cu executare pentru ambii inculpați. Astfel, Dani Mocanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare, în timp ce fratele său, Ionuț Nando Mocanu, a primit o pedeapsă mai severă, de 7 ani de închisoare, instanța apreciind un grad mai ridicat de implicare în producerea violențelor.

După pronunțarea sentinței definitive, cei doi nu au mai fost găsiți la domiciliu de către polițiști, care veniseră să pună în aplicare mandatele de executare a pedepselor. Practic, imediat după anunțarea sentinței, frații Mocanu au părăsit România, încercând să se sustragă executării condamnărilor. Autoritățile române i-au dat în urmărire internațională, iar pe numele lor au fost emise mandate europene de arestare. La doar câteva zile distanță, pe 10 noiembrie 2025, aceștia au fost localizați și prinși de polițiști în Italia, în zona Napoli, unde se ascundeau. Ulterior capturării, o instanță italiană a decis plasarea lor în arest la domiciliu, măsură în care au rămas pe durata procedurilor judiciare privind extrădarea în România.

Despre radiostill

Verificati de asemenea

Ea este tânăra găsită fără suflare lângă gara din Calarasi

O tânără din Călărași a fost găsită fără suflare lângă gară Conform calarasipress.ro, în seara …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *