De ce și-a ucis rudele cu toporul criminalul din Peretu. Profilul complet al ”monstrului din Teleorman”

De ce a folosit criminalul din Peretu un topor ca armă? Ce ascunde gestul bărbatului? Profilul complet al ”monstrului” din Teleorman.

De ce și-a ucis rudele cu toporul criminalul din Peretu? Arma pe care a ales-o și felul în care și-a ucis neamurile nu ar indica faptul că a premeditat totul. Un cunoscut profiler și un psiholog au făcut portretul celui poreclit ”Bufică”, explicând ce s-ar putea afla în spatele acțiunilor sale.

De ce a ales un topor criminalul din Peretu. Ce ce ascunde în spatele faptelor care au îngrozit lumea

FANATIK prezintă noi elemente interesante din cazul dublei crime de la Peretu, județul Teleorman, comise marți, 5 august, de un individ în vârstă de 45 de ani, care a ieșit din închisoare la începutul acestui an după ce fusese condamnat pentru omor.

Localnicii din satul teleormănean susțin că bărbatul și-ar fi dorit să ajungă înapoi în pușcărie, iar asta ar însemna că ar fi premeditat totul. Ce spun experții legat de această probabilitate? Lucrurile nu sunt atât de simple cum par la prima vedere. Chiar dacă intenția criminalului ar fi fost să revină după gratii, faptele pe care le-a comis, potrivit specialiștilor cu care FANATIK a stat de vorbă, par a contrazice acest lucru. Spunem asta pornind de la arma pe care a ales, un topor. Ce semnificație are?

„Folosirea toporului sugerează o furie foarte intensă. Nu neapărat o crimă planificată meticulos”

Psihologul Cristina Zaharia ne-a mărturisit că alegerea toporului descrie o furie intensă, care nu a putut fi controlată, și nu reprezintă ceva care să fi fost planificat amănunțit. De asemenea, poziția criminalul, care stă relaxat, cu arma albă în mână, dezvăluie problemele psihice ale acestuia.

„Faptul că stă oarecum relaxat, ținând toporul în apropierea victimelor, în mână, indică o stare de detașare emoțională sau dezinhibare completă față de gravitatea actului comis. Posibil să fie avut un episod psihotic sau o tulburare de personalitate.

De asemenea, folosirea toporului sugerează o furie foarte intensă. Nu neapărat o crimă planificată meticulos. Deci, nu neapărat și-a dorit să se reîntoarcă la închisoare, dar într-o minte tulburată…

Dacă ne gândim și la modul de operare, pentru că a ales un topor, care este o armă albă care mutilează. Putem să ne raportăm și la o crimă psihotică, dar nu motivată de dorință de câștig sau premeditare. Pur și simplu a făcut-o pentru că așa a simțit la momentul respectiv”, a declarat Zaharia, pentru FANATIK.

Psiholog Cristina Zaharia: „Cumva, nu l-a afectat foarte mult ceea ce a făcut”

De asemenea, psihologul a mai ținut să ne precizeze următoarele detalii: „Postura criminalului este relaxată, fără tendință de fugă. Și asta ne duce cu gândul la faptul că el trăiește fie o stare de confuzie, fie de de realizare care este întâlnită după episoade psihotice violente și indică și o acceptare din partea lui. Deci, cumva, nu l-a afectat foarte mult ceea ce a făcut. Expunerea completă a crimei aș atribui-o mai degrabă în comunități mici în care criminalul are o relație directă cu victimele și cu siguranță sunt prezenți factori psihopatologici acuți.

Legătura familială crește șocul situației, pentru că uciderea unei rude apropiate implică, de regulă, pierdere totală a mecanismelor de control și poate apărea mai degrabă în contexte de psihoză, între traume nerezolvate sau în impulsivitate extremă, care poate fi declanșată de anumiți factori, de alcool sau conflicte majore, droguri”.

Profilerul Cristina Enache, totul despre criminalul din Peretu

FANATIK a stat de vorbă și cu profilerul Cristina Enache. Experta a analizat figura lui ”Bufică”, în spațiul public apărând imagini cu chipul individului. Ce reiese din trăsăturile faciale ale criminalului din Peretu?

Profilerul care scanează fețele oamenilor și scoate la iveală aspecte pe care nu oricine le observă, ne-a zis ce a văzut la fața individului de 45 de ani din Peretu. Fără să știe că are antecedente penale, Cristina Enache ne-a spus că pare a fi un om care nu e la prima crimă, lucru știut deja, căci a mai stat la pușcărie pentru omor.

„După cum vedeți cele două jumătăți ale feței par că nu se completează. Ele sunt foarte diferite, ceea ce înseamnă că are o dublă personalitate. Una este atunci când se află în preajmă cu străinii sau în mediul profesional și cu totul alta cu cei apropiați. Sunt clar semne de bipolaritate vizibile. Nu reușește să-și împace cele două laturi care trăiesc în ființa lui. Foarte inteligent sau cel puțin gândește mult înainte de a acționa.

Mai pot evidenția faptul că este foarte individualist și că a preluat comportamentul criminal pe latură paternă. Aș puncta că tatăl a fost extrem de violent cu el. Pot aminti și că este o fire foarte sarcastică, directă, dar care ascunde, totuși, o componentă a fricii în acțiunea lui de atac.

„Foarte complexat de propria imagine”

Pare că de-a lungul timpului a dezvoltat o strategie violentă/criminală pentru a se apăra de oameni, pe care i-a perceput la fel de cruzi ca tatăl lui. De asemenea, aș că nu dă dovadă de empatie sau iubire, nici măcar pentru el însuși. Își refuză plăceri de mic.

Este sceptic, crezând ceva doar dacă i se dovedește. Nu este lipsit de credință, dar a reinterpretat total conceptul de Dumnezeu pentru a-l alinia scopurilor lui.  Este de asemenea foarte complexat de propria lui imagine. Foarte trist și dezamăgit de viață.

Pare că nu a cunoscut nici o bucurie majoră până la vârsta lui. E foarte ușor de mâniat. Aș îndrăzni să spun că nu e ultima dată când săvârșește o crimă dacă nu e izolat corespunzător. Posibilă recidivă. Pentru a dezvolta trăsăturile pe care le văd e nevoie de mai mult de două crime, nu sunt singurele. Are în general o plăcere în durerea celuilalt (tortură), cel mai probabil tot actul a fost destul de lung”, este analiza făcută de Enache, pornind de la observarea particularităților faciale ale lui ”Bufică”, Florin Oneață pe numele său real.

Despre radiostill

Verificati de asemenea

Ce trebuie să pui în pachetele de pomană de Sfântul Nicolae pentru belșug și protecție

Pe 6 decembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiți și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *