
O explozie urmată de incendiu a avut loc la un bloc din localitatea Însurăței, județul Brăila. Martorii susțin că au crezut că au fost bombardați.
O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc într-un apartament dintr-un bloc din localitatea Însurăței, județul Brăila.
Explozie urmată de incendiu la un bloc din Brăila
La fața locului au fost direcționate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila, după cum au transmis salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” Brăila.
ISU Brăila a mai transmis că explozia s-a produs cu puțin înainte de ora 16. Primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 15:54.
Primele informații susțin că două apartamente de la primul etaj al imobilului au fost afectate de incendiu, însă nu au fost raportate victime până la acest moment.
„S-a auzit o bubuitură puternică și au sărit geamurile. A luat și foc. Sincer, am zis că e un bombardament”, a spus un martor, potriviti presei locale din Brăila.
Nu se cunosc detalii despre cauzele producerii exploziei urmate de incendiu. Misiunea este în dinamică, pompierii acționând la securizarea zonei, identificarea focarelor și lichidarea acestora.
Radio Stil Romania