
Ce a spus judecătoarea Raluca Moroșanu în interviul cu Recorder despre termenele date în procese. De ce se prelungesc atât de mult dosarele în instanță
Judecătoarea Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București a declarat într-un interviu acordat celor de la Recorder că în multe dosare termenele sunt prelungite pur și simplu din lipsa sălilor de judecată. Magistratul nu a vorbit în acest caz de marile dosare de corupție ci de problemele uzuale cu care se confruntă instanțele.
Judecătoarea Moroșanu, despre prelungirea dosarelor în instanță
Judecătoarea Raluca Moroșanu a susținut că printre problemele uzuale cu care se confruntă judecătorii se numără lipsa personalului, volumul mare de muncă și chiar și lipsa sălilor de judecată. Ea a subliniat că pur și simplu nu are săli de judecată pentru a da termene mai scurte în procese.
„Problemele reale ale justiției sunt volumul de muncă, lipsa de personal, legislația care se schimbă tot timpul, lipsa infrastructurii, faptul că nu avem săli de judecată în care să judecăm. Termenele pe care le dăm: se discută despre prescripție și lungirea proceselor.
Păi unde să dai termen într-un dosar când tu nu ai sală de judecată decât de două ori pe lună? Când să soluționezi dosarul dacă nu poți să dai termen decât la două săptămâni, la o lună? Și în această perioadă ai multe, multe alte lucruri de făcut și multe alte dosare.
O să vă dau un exemplu: am fost la un seminar internațional și un coleg din Germania îmi spunea: „Am avut o lună foarte grea, am avut trei dosare.” Nu, pe cuvânt. Eu am avut 80, i-am spus, și a fost șocat. „Păi cum, nu ai sala ta de judecată să stabilești termen în datele în care consideri tu?” Nu am sala mea de judecată. Am o sală pe care o împart cu alți 20 de colegi”, a spus judecătoarea Moroșanu, care a susținut că pensiile speciale nu ar trebui să reprezintă o problemă esențială pentru magistrați.
De ce magistrații trebuie să renunțe la pensiile speciale
Judecătoarea, care a devenit faimoasă prin intervenția live în conferința de presă a șefei CAB, le-a mai declarat jurnaliștilor de la Recorder că, în opinia ei, magistrații nu ar trebui să lupte pentru pensiile speciale. Ea a subliniat că dinamica economică din întreaga Europă arată că statele nu pot susține financiar aceste beneficii.
„Nu vor mai putea fi susținute financiar de stat. Nu este problema numai a statului român, este o problemă pe toată planeta. În Europa, cel puțin, se discută în toate statele despre creșterea vârstei de pensionare din acest motiv. Deci eu nu cred că vor fi susținute economic. Chiar dacă acum vor rămâne așa, cred că, în foarte scurt timp, în 5–10 ani, nu vor mai exista deloc pensii de serviciu.
Deci, decât să ne cramponăm de acest lucru, de o pensie în formula pe care o avem acum, mai bine ne-am preocupa să menținem salariile mari, pentru că, într-adevăr, se muncește foarte mult și oamenii chiar își merită salariile; să reducem volumul de muncă; să facem condiții pentru judecători. Pentru că, să știți, colegii nu sunt speriați în sine de vârsta de 65 de ani. Sunt speriați de perspectiva de a rămâne încă 20–25 de ani într-un sistem ca cel pe care l-au creat doamnele pe care le-ați văzut dumneavoastră în conferința de presă”, a mai spus judecătoarea.
Radio Stil Romania