MIRACOL LA O MĂNĂSTIRE DIN SUCEAVA. A FOST MISTUITA DE FLĂCĂRI, ÎNSĂ UN OBIECT A RĂMAS INTACT

Ceea ce s-a întâmplat la o mănăstire suceveană va schimba multora percepția despre credință sau așa ar trebui. Ce minune s-a înfăptuit la o mănăstire din Suceava după ce lăcaşul a fost mistuit de flăcări, însă un obiect a rămas intact. Credincioşii şi-au făcut cruce.

Minune într-o biserică care a ars până la temelie. Pompeirii și-au făcut cruce când au găsit asta
Mănăstirea din Podu Coșnei, Suceava, a fost mistuită de flăcări, duminică, într-un incendiu devastator.

După ce focul a fost stins definitiv, starețul i-a rugat pe salvatori să caute Sfântul Antimis, o părticică din moaștele Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava.

Moaștele intacte, deși totul în jur s-a făcut scrum
Culmea, acesta a fost găsit intact, chiar dacă totul în jur a ars. Pompierii s-au luptat ore în șir cu flăcările, astfel că Sfântul Antimis a rezistat la niște temperaturi incredibile.

La început, pompierii i-au spus starețului că, cel mai probabil Sfântul Antimis a ars, numai că starețul Filotei a insistat și le-a replicat că focul nu are cum să se atingă de el.

Așa a fost. Focul nu s-a atins de Sfântul Antimis
Astfel că pompieri și voluntari au căutat printre ruine, iar după câteva zeci de minune de scormoniri minunea s-a întâmplat. A fost găsit Sfântul Antimis.

Acesta era, într-adevăr intact, neatins de foc, spre uimirea pompierilor, exact așa cum a spus Starețul Filotei.

Sfântul Antimis a fost luat în brațe de către starețul Mănăstirii, pupat apoi și dus într-n loc unde să fie în siguranță.

Biserica a ars în totalitate
Încendiul a mistuit paraclisul din lemn, până la temelie. Totul a fost distrus, în urmă rămânând un amestec de jăratec și ale materiale de construcții.

Însă, singura grijă a părintelui stareț Filotei a fost Sfântul Antimis.

Cum s-a petrecut minunea
„Ne pomenea despre el, poate, poate, careva dintre noi, îl va găsi…

– Cum arată, părinte?

– E din pânză, de culoare roșie, împăturit… repeta încontinuu…

– Din pânză?! întreb de parcă nu am înțeles din prima, ridicând în același timp o bucată de metal topit, din ceea ce fusese un candelabru…

– Cred că a ars, părinte, încercau să-l convingă și ceilalți colegi.

– Nu! Trebuie să fie acolo! Sfântul Antimis nu arde! spunea starețul Filotei, cu convigerea celui care se hrănește cu credința.

Neîncrezători, precum Toma, am continuat, totuși, să-i alinăm îngrijorarea, răscolind prin cenușă…

– L-am găsit! Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, ridică, victorios, pânza împăturită, care parcă renăscuse din marea de jăratec…

Pompierii au început să se închine
Ne-am făcut, cu toții, o cruce mare, și am adăugat și această întâmplare la lista de minuni pe care le-am tot trăit pe pielea noastră, când au mai ars lăcașuri sfinte…

Mulțumim celor care ne-au ajutat și am reușit să lichidăm incendiul, mulțumim pentru minunile pe care le trăim în misiunile noastre, și nu în ultimul timp, multumim lui Dumnezeu pentru toate!”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Ce este, de fapt, Sfântul Antimis?
Antimisul simbolizează giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Domnului nostru Iisus Hristos la așezarea Sa în mormânt, precum şi mormântul Acestuia.

Despre radiostill

Verificati de asemenea

Ele sunt cele mai norocoase zodii în luna decembrie. Vine o iarnă de vis pentru ele cu prosperitate, reușite, dar și vești bune

Aceste zodii au parte de noroc din plin întreaga lună decembrie. Până la finalul anului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *