Video. Incendiu violent cu risc de extindere la o hală din Argeș. Au fost auzite mai multe explozii

Un incendiu uriaș a izbucnit joi seara la o hală din județul Argeș. Există risc de extindere, iar oamenii spun că au auzit mai multe explozii.

Un incendiu puternic a izbucnit joi seara la o hală din județul Argeș, forțe impresionante fiind mobilizate la fața locului. Oamenii spun că au ajuns mai multe explozii în zona respectivă.

Incendiu puternic în Argeș. O hală a fost cuprinsă de flăcări

Alerta a fost dată cu puțin timp înainte de ora 21:00, în comuna Călinești, satul Vrănești. Pompierii au fost anunțați că o construcție a luat foc, cel mai probabil o hală aflată în zona cu pricina, arată presa locală. La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de intervenție și salvare la înălțime, dar și o ambulanță SMURD.

Ulterior, în zonă a fost solicitat și un echipaj CBRN. Presa locală notează că flăcările sunt violente, existând pericolul extinderii deoarece vântul bate puternic, iar în zonă s-ar afla materiale combustibile. Până la această oră nu există informații cu privire la posibile victime.

O parte a construcției riscă să se prăbușească

Locuitorii din zonă spun că au auzit mai multe explozii, conform Observator News. Ulterior, pompierii au transmis că incendiul se manifestă generalizat, existând degajare imensă de fum. În hala respectivă se aflau depozitate materiale plastice și paleți. Primele date arată că este afectată o suprafață de 500 de mp, iar o parte a construcției riscă să se prăbușească.

Misiunea pompierilor este în desfășurare, intervenind pentru stingerea incendiului, dar și pentru evitarea propagării flăcărilor. „La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajare mare de fum, la o hală în care sunt depozitate materiale plastice și europaleți.

Din estimările de la fața locului, suprafața afectată este de aproximativ 500 mp. Intervenția este una dificilă, hala fiind construită din panouri sandwich. O parte din elemente din construcția acesteia prezintă risc de prăbușire”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

Un alt incendiu violent a avut loc în această dimineață la un depozit de mase plastice din localitatea Herăşti, județul Giurgiu. O suprafață de circa 100 de mp a fost afectată, iar locuitorii din zona respectivă au fost evacuați. Pompierii au intervenit cu șapte autospeciale de stingere.

Despre radiostill

Verificati de asemenea

Ele sunt cele mai norocoase zodii în luna decembrie. Vine o iarnă de vis pentru ele cu prosperitate, reușite, dar și vești bune

Aceste zodii au parte de noroc din plin întreaga lună decembrie. Până la finalul anului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *