Florin Doagă a murit într-un accident cumplit, la doar 34 de ani

Tragedie fără margini într-o familie de români! Florin Doagă, un tânăr de 34 de ani, a murit într-un cumplit accident rutier petrecut în Italia, provincia Salermo – pe Corso Europa. Românul lasă în urmă o familie numeroasă și o comunitate îndoliată.

Nenorocirea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 – 12 ianuarie 2025 , pe drumul Corso Europa. Românul se întorcea din Ascea, iar în timp ce se afla într-un sens giratoriu a făcut o manevră periculoasă, moment în care a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea.

A tăiat drumul într-un mod riscant, a urcat pe trotuar și a trecut prin balustrada metalică. Mașina în care se afla Florin a plonjat de la câțiva metri înălțime. Din nefericire, șoferul a murit pe loc, iar echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe român.

Pompierii din Agropoli împreună cu carabinierii din Vallo della Lucania s-au luptat ore întregi pentru a recupera trupul românului din fiarele contorsionate ale autoturismului – un Susuki Swift. Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care Florin a pierdut controlul volanului, însă autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze: fie i s-ar fi făcut rău la volan, fie ar fi adormit sau ar fi fost vorba despre o defecțiune mecanică a autoturismului, notează publicația infocilento.it.

Florin Doagă lucra de ani buni în Italia, în Bivio di Acquavella din Casal Velino și se ocupa de afacerea familiei sale: o firmă de construcții, alături de frații săi. Apropiații și cei care l-au cunoscut îl descriu pe român ca fiind o fire jovială, tot timpul cu zâmbetul pe buze.

Pe rețelele de socializare, internauții au lăsat o mulțime de comentarii în memoria tânărului. Trupul neînsuflețit al românului urmează să fie repatriat, iar înmormântarea va avea loc în satul său natal din România, urmată de o slujbă comemorativă în Casal Velino, conform presei străine.

„Un băiat cinstit și cuminte, prețuit de toți cei care au avut șansa să îl cunoască. Nu există cuvinte în aceste cazuri, ceea ce rămâne este doar jale. Odihnește-te în pace”, a scris un prieten.

„Vreau să te păstrez mereu în amintire cu zâmbetul pe buze”, a adăugat un alt prieten.

Despre radiostill

Verificati de asemenea

Decizie oficială pentru Călin Georgescu. Vezi mai jos Anunțul venit direct de la.

DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *