Video. Incendiu violent în București: un depozit a fost cuprins de flăcări, pe șoseaua Pantelimon. Norul de fum afectează 5 sectoare. Update

Un incendiu puternic a izbucnit marți seara, 23 septembrie, la un depozit situat în Sectorul 2 din București. Pompierii intervin cu peste 20 de autospeciale. Au fost emise mesaje RO-Alert.

Un incendiu puternic a izbucnit marți seara la un depozit situat în Sectorul 2, București, pe Șoseaua Pantelimon. Pompierii intervin la fața locului cu peste 20 de autospeciale de stingere, iar populația a fost avertizată cu privire la eveniment prin mesaje RO-Alert.

Update. Raed Arafat: ”Continuă intervenția pentru localizarea focarului”. Mesaj pentru cetățeni
Conform șefului DSU, Raed Arafat, pompierii încă se luptă cu flăcările. Din fericire, nu sunt victime. ”Continuă intervenția pentru localizarea incendiului. Uu sunt victime, nu sunt persoane rănite”, a spus oficialul la Antena 3 CNN.

Arafat a avut și un mesaj pentru cetățeni. ”Oamenii să rămână în case, să nu meargă în zona respectivă, să nu pornească aparatele de ventilație. Sperăm ca focul să fie localizat. Lichidarea va fi de durată. La acest moment, risc de explozie este minim. Situația este în dinamică”.

Update. Ministerul Mediului: Cele mai afectate zone sunt Mega Mall – Fântânica – Cimitirul Armenesc, unde fumul este dens și toxic

Într-o postare pe Facebook, Ministerul Mediului informează că degajările uriașe de fum de la incendiul din București afectează aerul din toată Capitala. Conform măsurătorilor, cele mai afectate zone sunt Mega Mall – Fântânica – Cimitirul Armenesc, unde fumul este dens și toxic.

”Stațiile de monitorizare a aerului din zona afectată au înregistrat depășiri semnificative ale concentrațiilor de particule (PM10 și PM2.5). La stația B16 – Bd. Basarabia, s-au atins valori de până la 350 µg/m³, de peste șapte ori mai mari decât limita admisă. Cele mai afectate zone sunt: Mega Mall – Fântânica – Cimitirul Armenesc, unde fumul este dens și toxic.

Din cauza vântului care bate din sector nord-estic, norul de fum s-a deplasat spre vest, extinzându-se dincolo de sectoarele 2, 3, 4 și 5 și afectând acum și sectoarele 1 și 6”, transmite ministerul.

Update. Primarul Sectorului 2: ”Nu există pericol de extindere a focului către locuințe!”

Intrat telefonic la o televiziune de știri, Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, a spus că problema principală pentru bucureșteni, la acest moment, o reprezintă fumul dens și înecăcios. Din fericire, nu există pericol de extindere a focului către locuințe.

Nu există pericol de extindere a focului către locuințe sau alte facilități economice. Există un fum degajat de incendiu, care este extrem de dens, și care este purtat de vânt în direcția V-SV. Asta înseamnă că inclusiv în centrul Bucureștiului va fi resimțit acest miros înecăcios de fum.

Este doar fum, nu există pericol de extindere a flăcării. Din acest motiv, repet și întăresc îndemnul ca locuitorii, mai ales cei din zonă, să închidă ferestrele și aparatele de aer condiționat, pentru a nu permite fumului înecăcios să intre în case. Pompierii sunt la fața locului, coordonează intervenția și sperăm ca, în cel mai scurt timp, incendiul să fie lichidat.

Acolo sunt o serie de depozite care funcționează de multă vreme. Știm că arde la momentul de față depozitul de carne, în primul rând, cu risc de extindere – dar care a fost lichidat – către depozitul de apă. Vom verifica sub aspectul legalității documentelor, dar din informațiile de până acum, acea facilitate funcționează în legalitate, cu toate documentele necesare”, a spus edilul la Digi 24.

Update. ISU: Focul se manifestă cu intensitate ridicată în zona centrală. ANM anunță că 5 sectoare sunt afectate

Conform unui nou mesaj venit de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, hala cuprinsă de incendiu are o lungime de aproximativ 260 de metri. În acest moment, ”focul se manifestă cu intensitate ridicată în zona centrală, unde se acționează de la înălțime utilizând autoscările”, conform ISU.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, în acest moment, afectate de fum sunt sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6. Doar sectorul 1 ar fi scăpat, momentan. Norul toxic se îndreaptă spre zona de vest.

Update. Informare de la Ministerul Sănătății pentru populație

A venit un mesaj de informare și de la reprezentanții Ministerului Sănătății pentru populația din Capitală afectată de fumul degajat de incendiul puternic care s-a produs în Sectorul 2.

În urma incendiului cu degajări mari de fum produs în Sectorul 2 al Capitalei, în zona Șoseaua Pantelimon, Ministerul Sănătății transmite următoarele recomandări pentru populație: Vă rugăm să aveți în vedere următoarele măsuri de protecție:

  • Evitați zona afectată de incendiu și degajările de fum.
  • Rămâneți în spații închise, cu ferestrele și ușile bine sigilate.
  • Opriți sistemele de ventilație sau aer condiționat care pot aduce fum în interior.
  • Dacă deplasarea în exterior este absolut necesară, protejați-vă nasul și gura cu materiale textile umezite.
  • Respectați indicațiile autorităților și mesajele transmise prin sistemul RO-ALERT.
  • Persoanele vulnerabile – pacienți cu afecțiuni respiratorii, copii și vârstnici – trebuie să evite expunerea directă.

Ministerul Sănătății se află în contact permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și monitorizează situația în timp real”, anunță MS.

Update. Incendiu în București: noi mesaje RO-Alert pentru locuitorii din Sectoarele 2, 3, 4 și 5

Un nou mesaj RO-Alert a fost emis pentru Sectoarele 2, 3, 4 și 5, conform autorităților. De asemenea, Primăria Sectorului 2 anunță că au fost suplimentate resursele de intervenție prin mobilizarea cisternelor aparținând Direcției de Mobilitate Urbană și operatorului de salubritate.

„Pentru siguranța dumneavoastră, vă recomandăm să:

  • mențineți ferestrele și ușile închise;
  •  limitați deplasările în zona afectată;
  • apelați imediat numărul unic 112 în cazul apariției unor probleme respiratorii sau a oricărei situații de urgență;
  • rămâneți calmi și acționați cu prudență.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la fața locului, iar Primăria Sectorului 2 a dispus suplimentarea resurselor de intervenție prin mobilizarea cisternelor aparținând Direcției de Mobilitate Urbană și operatorului de salubritate. Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează”, anunță Primăria Sectorului 2.

Update. Un nou mesaj RO-Alert după incendiul din Sectorul 2. Raed Arafat: „Există riscul de extindere și la alte hale din jur”

Pompierii luptă în continuare cu flăcările izbucnite la depozitul din Sectorul 2, intervenția fiind dificilă. Totodată, autoritățile au emis un nou mesaj RO-Alert și pentru locuitorii din Sectorul 3. Până acum au fost transmise trei astfel de avertizări.

„A fost emis un nou mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, în sectoarele 2 și 3”, au transmis reprezentanții ISU. Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, riscul de extindere la halele din zona respectivă este ridicat.

„Focul se manifestă la nivelul acoperișului, dar afectează și alimentele din interior. Mai este riscul de extindere și la alte hale din jur, tot cu produse alimentare. Încă nu este eliminat acest risc. Sunt trimise mai multe mașini pentru stingerea și localizarea incendiului

Este important ca populația să asculte de recomandări și să nu se expună, oamenii să evite zona respectivă. Există zone expuse, nu am informația exactă legată de distanța până la locuințe, dar știu că există locuințe care sunt afectate de fum”, a declarat Raed Arafat la Antena 3 CNN.

Incendiu devastator în București. Un depozit a luat foc

Stare de alertă, marți, 23 septembrie, în Sectorul 2 din București, după ce un depozit a luat foc. Potrivit reprezentanților ISU București-Ilfov, incendiul se manifestă la acoperișul spațiului respectiv, existând degajări mari de fum. Inițial, la fața locului au fost trimise zece autospeciale de stingere.

Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate, iar în zona respectivă au fost trimise încă patru autospeciale pentru a asigura necesarul de apă. De asemenea, la fața locului acționează Detașamentul Special de Salvatori și o autospecială cu roboți.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unui spațiu de depozitare în Sectorul 2. Sunt degajări mari de fum, astfel că a fost emis un mesaj pentru informarea și avertizarea populației prin sistemul RO-Alert”, transmite ISU.

Conform autorităților, hala este destinată refrigerării, existând mai multe anexe lipite de aceasta. Pompierii intervin în aceste momente pentru localizarea focului, misiunea fiind în desfășurare. Deocamdată nu există informații cu privire la posibile victime.

Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov îndeamnă locuitorii din zona respectivă să închidă ușile și ferestrele, având în vedere că există pericolul ca fumul dens să pătrundă în casele oamenilor. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să permită accesul autospecialelor la fața locului.

„Ca urmare a degajării intense de fum, a fost emis un nou mesaj Ro-Alert, pe o raza de 2 km. Sub influența rafalelor de vânt, există riscul ca fumul să pătrundă în locuințele din apropiere, sens în care le solicităm locatarilor închiderea ușilor și ferestrelor, iar participanților la trafic să faciliteze deplasarea autospecialelor de pompieri”, au adăugat reprezentanții ISU.

Despre radiostill

Verificati de asemenea

Ele sunt cele mai norocoase zodii în luna decembrie. Vine o iarnă de vis pentru ele cu prosperitate, reușite, dar și vești bune

Aceste zodii au parte de noroc din plin întreaga lună decembrie. Până la finalul anului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *