
Un incendiu a izbucnit la un restaurant din Galați joi seară. Au intervenit mai multe autospeciale, iar 70 de persoane au reușit să iasă
Joi, 28 august, un incendiu a izbucnit la un restaurant din municipiul Galați. Pompierii au intervenit la fața locului cu mai multe autospeciale pentru a stinge focul. Din local au reușit să iasă 70 de persoane.
Update. Incendiul a fost localizat
Potrivit ISU Galați, echipajele de intervenție au localizat incendiul de la restaurantul din municipiul Galați. În aceste momente, se lucrează pentru lichidarea acestuia. ISU a revenit, precizând că a fost vorba despre 40 de persoane care s-au autoevacuat, nu 70.
Incendiu la un restaurant din Galați
Pentru stingerea incendiului, acționează cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și două echipaje SMURD, o autoscară de intervenție la înălțime și o autocisternă.
“În aceste momente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la restaurantul Levant din municipiul Galaţi.
Incendiul se manifesta cu flacără deschisă, iar aproximativ 70 de persoane s-au autoevacuat în siguranţă.”, au transmis reprezentanții ISU Galați, potrivit news.ro. În urma evacuării, nu au fost raportate victime. Misiunea de stingere este în dinamică.
“Misiunea este în dinamică, iar forţele de intervenţie depun toate eforturile pentru limitarea şi lichidarea incendiului”, se mai precizează în comunicatul emis de ISU Galați.
Două incendii au izbucnit în București, tot joi
Tot joi, un incendiu puternic a izbucnit în centrul Bucureștiului, în zona unui fost restaurant. Au fost alertate șase autospeciale de stingere. În zona respectivă, s-au văzut flăcări înalte, dar și fum foarte dens. Cei de la ISU au emis un mesaj RO-Alert după izbucnirea fkăcărilor.
“Construcția este amplasata între blocuri, astfel că fumul degajat poate pătrunde în locuințe. A fost remis un mesaj de informare și avertizare a populației prin sistemul Ro-Alert.
Arderea se manifesta în interiorul construcției si la acoperiș. Se actioneaza de la înălțime utilizând autoscara. Sunt angrenate in interventie 8 autospeciale de stingere.”, au anunțat cei de la ISU București-Ilfov, pe 28 august.
Ulterior, un alt incendiu a izbucnit în zona Militari. A fost vorba despre un incendiu de vegetație, în care flăcările s-au propagat rapid. Mai bine de zece hectare au fost afectate. Și de această dată, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru ca cetățenii să fie avertizați în legătură cu pericolul.
Radio Stil Romania