
Cel mai grav incident s-a produs după ce acoperișul unui bloc a fost smuls și a căzut peste un pieton aflat pe stradă, conform Antena3CNN.
Victima a fost transportată la spital
Martorii au surprins momentul în care structura acoperișului este ridicată de vânt și purtată prin aer înainte de a se prăbuși de la o înălțime considerabilă.
În imagini se aud și strigătele de panică ale persoanelor aflate în zonă.
Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au reușit să scoată persoana de sub bucățile de acoperiș. Victima era conștientă în momentul în care a fost preluată de salvatori și a fost transportată la spital, prezentând răni la nivelul membrelor inferioare. Starea acesteia este stabilă.
Un alt acoperiș a fost luat de vânt
Intervențiile pompierilor nu s-au oprit aici. Și acoperișul bazinului municipal din Târgoviște a fost desprins de rafalele puternice, însă, în acest caz, nu au fost înregistrate victime.
În același timp, echipajele ISU Dâmbovița au răspuns la numeroase solicitări venite din mai multe zone ale județului, unde au fost semnalați copaci prăbușiți și alte distrugeri produse de furtună. La nivelul inspectoratului erau înregistrate zeci de apeluri, iar misiunile de intervenție au continuat pe parcursul după-amiezii.
Județul Dâmbovița s-a aflat luni sub incidența unui Cod Roșu de furtună, după ce, în prima parte a zilei, fusese vizat de un Cod Roșu de caniculă. În doar câteva ore, temperaturile foarte ridicate au fost urmate de ploi torențiale, grindină și rafale puternice de vânt.
Meteorologii au emis avertizări similare și pentru alte județe din țară, avertizând asupra schimbării bruște a vremii și a fenomenelor meteo severe.
Radio Stil Romania